Dacă nu vine muntele la Mahomed, se duce Mahomed la munte – Faptul s-ar fi petrecut în jurul anului 612 al erei noastre, cînd Mahomed abia începuse a propovădui religia islamică. Arabii erau atunci idolatri și-i cereau minuni. „Profetul” a poruncit muntelui în fața căruia predica, să vină pînă la el. Muntele, deși se zice că credința mișcă și munții, n-a catadicsit bineînțeles să se urnească. Atunci, Mahomed s-a închinat și, cu ochii la cer, a exclamat senin: „Mare e înțelepciunea ta, doamne! Dacă ai fi dat ascultare cuvintelor mele și ai fi făcut muntele să se miște, ne-ar fi prăpădit pe toți. Trebuie deci eu să mă duc la munte și să mulțumesc celui de sus că a fost atît de milostiv cu un neam de păgîni”. Și îndreptîndu-se spre munte, a rostit cuvintele care azi, în zeflemea, se spun acelora ce n-au altă cale decît să se plece în fața unei situații, chiar dacă astfel trebuie să înfrunte ironii și rîsete. Poetul Mihai Codreanu, în sonetul Minunea profetului, povestind această întîmplare cu Mahomed ironizat de mulțime, încheie: lar el, plecînd încet ca s-o înfrunte, Scandează rar silabele divine: „Cînd muntele la Mahomed nu vine, Se duce singur Mahomed la munte”. Uneori expresia e folosită în formă inversată: Dacă nu vine Mahomed la munte, se duce muntele la Mahomed. E o variantă alterată, greșită. De altfel însăși legenda din care s-a născut expresia face dovada acestei erori. IST.